Excursie de o zi în Yosemite National Park

Yosemite National Park este situat în Munții Sierra Nevada, în statul California și este unul dintre cele mai frumoase locuri din SUA.

Pentru accesul în parc se achită o taxă de $30/mașină (biletul este valabil 3 zile consecutive începând cu ziua sosirii și puteți intra și ieși din parc de câte ori vreți, fără a mai plăti altă taxă). Biletele pot fi achiziționate atât online (de pe site-ul recreation.gov), cât și de la intrarea în parc. În această perioadă a fost redus numărul vizitatorilor și este nevoie de rezervare (noi am făcut rezervare cu 3 luni înainte).

YouTube player

După un drum de 4 ore din San Francisco am ajuns la intrarea în parc unde am achitat taxa și ni s-a oferit un ghid cu trasee și obiective. Pentru a vizita tot parcul aveți nevoie de câteva zile, poate chiar o săptămână, însă noi am fost doar în trecere și am văzut doar o mică parte într-o zi. În principal am traversat parcul cu mașina pentru a ajunge mai rapid de la un obiectiv la altul, dar am urmat și câteva trasee de drumeție.

Cea mai bună perioadă de vizitat este primăvara, când florile și copacii înfloresc, natura revine la viața, iar cascadele au debitul maxim după topirea zăpezii și a ghețarilor. În luna august, când noi am vizitat Yosemite Park, cascadele erau aproape secate și vizibilitatea în unele locuri era redusă din cauza incendiilor.

O bună parte a zile am petrecut-o în Yosemite Valley unde se găsesc cele mai frumoase secțiuni ale parcului: El Capitan, Half Dome și cascada Yosemite. Tot aici se găsesc și câteva restaurante, centrul de informare turistică și Yosemite Village.

Yosemite Falls este una dintre cele mai înalte cascade din America de Nord (739 m). Cel mai potrivit moment de văzut cascada în toată frumusețea ei este luna martie, când debitul este maxim. Din martie și până în iunie are un debit constant, apoi începe să sece și din august până în octombrie devine doar un firicel de apă care abia se zărește. 

Tunnel View este o oprire obligatorie pentru orice vizită în Valea Yosemite. De aici puteți vedea El Capitan, Half Dome și Bridalveil Fall. Priveliștea din acest punct de belvedere se schimbă cu fiecare sezon, dar cele mai bune momente sunt primăvara devreme, când Bridalveil Fall este la debit maxim și iarna, când frumoasele cupole de granit sunt acoperite de zăpadă.

El Capitan (914 m) este unul dintre cele mai notabile repere ale parcului, monolitul de granit cu pereți aproape verticali fiind de 2,5 ori mai înalt decât Empire State Building. El Capitan este situat în Valea Yosemite, fiind accesibil pe tot parcursul anului și așteptând vizitatorii la fel de maiestuos și fotogenic în toate anotimpurile.

Zona din jurul Sentinel Meadow și Yosemite Chapel este un alt loc minunat pentru a vă opri, mai ales pentru a privi Cascada Yosemite. Primăvara și la începutul verii pajiștile sunt verzi, florile sălbatice înfloresc și cascada „urlă” în fundal.

Ultima noastră oprire a fost la Olmstead Point – un alt punct de belvedere care oferă priveliști spectaculoase ale Yosemite Park. În zilele senine se pot observa Half Dome, canionul Tenaya și lacul Tenaya.

După o zi lungă ne-am îndreptat spre cazare, pentru că a doua zi aveam să ne îndreptăm spre o altă locație la fel de impresionantă: Sequoia & Kings Canyon National Parks.

(Yosemite – August 2021)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*