Fosta capitală a Germaniei de Vest și locul de naștere al lui Beethoven: Bonn

Bonn este locul în care și-au avut sediul guvernul federal și parlamenutul Germaniei de Vest până 1999, când Berlinul a redevenit capitală.

Orașul se întinde pe ambele maluri ale Rinului, fiind mai puțin cunoscut de turiști, în comparație cu orașele mai mari din landul Renania de Nord-Westfalia, precum Köln sau Düsseldorf.

Locul de naștere al lui Beethoven găzduiește unele dintre cele mai importante instituții de învățământ din Germania, în timp ce, în afară de semnificația istorică și moștenirea culturală, este și un loc de frumusețe naturală.

Iată o listă cu principalele obiective pe care nu trebuie să le ratați dacă ajungeți în Bonn:

Primăria Veche (Altes Rathaus) se află chiar în piața centrală a orașului (Münsterplatz), fiind o clădire impresionantă, cu fațada albă în stil rococo și ornamente aurite.

YouTube player

În perioada în care Bonn a deservit rolul de capitală, mulți vizitatori oficiali și șefi de stat au fost primiți aici, precum John F. Kennedy, regina Elisabeta a II-a sau Bill Clinton și soția sa Hillary, care și-au înscris numele în „Cartea de Aur” a orașului.

Tot în Münsterplatz se află Poșta – o clădire frumoasă, vopsită în ton de galben, cu obloane verzi, iar în fața ei vegheaza Monumentul lui Beethoven – o statuie mare din Bronz care îl înfățișează pe unul dintre cei mai venerați compozitori ai Germaniei, ridicată în anul 1845 pentru a onora 75 de ani de la nașterea lui Beethoven. Piața devine un loc deosebit de pitoresc în luna decembrie, când aici se desfășoară Târgul de Crăciun.

Casa Beethoven, în care s-a născut și a cresut marele Ludwig van Beethoven, prezintă viața și opera compozitorului. Peste 100 de exponate originale care pot fi vizitate în cele 12 camere reflectă munca și influența lui Beethoven. Prețul unui bilet este de 10€/persoană.

Catedrala din Bonn (Bonner Münster) este una dintre cele mai vechi biserici din Germania, fiind construită între secolele XI și XIII. Elementele din stilul romanic și gotic se îmbină într-o armonie perfectă, iar mobilierul din interior provine în mare parte din epoca barocă.

Palatul Electoral (Kurfürstliches Schloss) este fostul palat rezidențial al Prinților Electori din Köln, iar începând cu 1818 a devenit clădirea principală a Universității din Bonn.

În fața clădirii se întinde Hofgarten – un parc mare și un loc popular pentru studenții vin aici să se relaxeze sau să studieze.

HARIBO Shop Bonn – magazinul aflat în locul de naștere al legendarelor jeleuri Haribo, adăpostește o întreagă gamă de bomboane gumate pe o suprafață de 350 m². Compania Haribo a fost fondată de către Hans Riegel Sr, numele fiind un acronim format din Hans Riegel Bonn. Prima bomboană gumată a fost creată în 1922 sub forma unor ursuleți, numiți în germană „Gummibärchen”. În anii ’60, compania a început expansiunea internațională, iar în anii ’80 a ajuns în America.

Haus der Geschichte este un muzeu care prezintă istioria contemporană a Germaniei, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și până în prezent.

Colecția muzeului cuprinde documente, filme, reviste, mobilier, mașini și multe alte obiecte. Program muzeu: marți – joi 9:00-19:00, sâmbătă și duminică 10:00-18:00, intrarea este gratuită.

Freizeitpark Rheinaue este un parc de agrement fondat în 1979, devenit astăzi simbol al orașului. Cu o suprafață de 160 de hectare, parcul este aproape la fel de mare ca centrul orașului.

Principala atracție este Rheinauensee, un lac artificial cu suprafața de 15 hectare și 6 poduri care îl traversează, ideal pentru o plimbare cu barca.

Lacul oferă un habitat pentru diferite specii de pești și păsări, printre care gâște egiptene și lebede.

În anul 2010, nutriile s-au stabilit aici, fiind o mică atracție a parcului. Aceste rozătoare semi-acvatice, cu dinții lor portocalii, seamănă izbitor cu castorii, însă au cozile rotunde și nu aplatizate.

Hrănirea animalelor de către vizitatorii este strict interzisă și deși există numeroase panouri informative cu privire la acest aspect, cererea este repetat ingorată. Din această cauză, în anul 2018, aproximativ 400 de animale moarte au fost recuperate din lac.

Din Bonn ne-am îndreptat spre Castelul Drachenburg și orașul Mainz.

(Bonn – iunie 2020)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*