Cea mai înaltă Biserică din lume – Ulm

Catedrala din Ulm (Ulmer Münster) este biserica gotică cu cel mai înalt turn din lume (înainte de finalizarea construcției Sagrada Familia din Barcelona, Spania) și cea de-a patra cea mai înaltă structură construită înainte de secolul al XX-lea, cu o înălțime a turnului de 161,5 metri.

Turnul principal al bisericii are 768 de trepte, ele ajungând până la 143 m înălțime, de unde se poate vedea panorama orașului. În zilele senine, din turnul bisericii se poate vedea panorama Alpilor elvețieni și bavarezi.

Interiorul catedralei se poate vizita fără a se percepe taxă, iar pentru a urca în turn trebuie să plătiți 3€/persoană.

YouTube player

Ulm se află situat pe malul stâng al Dunării, în landul Baden Württemberg. Orașul s-a dezvoltat inițial ca târg medieval datorită localizării sale pe Dunăre. Astăzi, faptul că vechiul oraș se află atât de aproape de fluviu sporește farmecul acestui loc. Pe Dunăre se pot face plimbări cu feribotul de unde puteți admira obiectivele turistice mai apropiate de mal.

Dacă nu veniți cu mașina, nu aveți niciun motiv de îngrijorare că veți cheltui bani pe transportul în comun, pentru că centrul orașului este destul de mic, încât poate fi străbătut pe jos.

Pe lânga faptul că orașul găzduiește biserica cu cel mai înalt turn, Ulm mai este cunoscut și pentru că aici s-a născut marele fizician Albert Einstein.

Casa lui Einstein a fost distrusă într-un raid al Aliaților și nu a fost niciodată reconstruită. Einstein Denkmal (Monumentul Einstein), construit în anul 1979, marchează locul acesteia aflat vis-a-vis de gara centrală.

Un alt obiectiv care amintește de faimosul Albert Einstein este Einstein Brunnen (Fântâna Einstein) creată în 1984 de sculptorul Jürgen Goertz. Sculptura de bronz este formată din trei elemente: bara de rachete – reprezintă tehnologia, cucerirea universului și amenințarea nucleară; o cochilie mare de melc ce reprezintă natura, înțelepciunea și scepticismul față de stăpânirea tehnologiei umane, iar din această cochilie iese capul savantului Albert Einstein.

Piața centrală (Marktplatz) este mărginită de case medievale cu frontoane în trepte.

Din piața centrală puteți ajunge ușor în Cartierul Pescarilor (Fischerviertel) de pe râul Blau – afluent al Dunării unde puteți merge pe aleile înguste și pietruite și puteți admira micuțele case specifice Germaniei, unele dintre ele fiind transformate în restaurante, magazine de suveniruri sau hoteluri.

În Cartierul Pescarilor se găsește și Schiefes Haus Ulm – o casă ce se înclină peste râu susținută de grinzile sale vechi, construită în secoul al XIV-lea și folosită astăzi ca hotel.

În partea de sud a Catedralei se află frumoasa Primărie (Rathaus) construită în stil gotic, cu fresce datând din anul 1540. Vizitatorii sunt adesea surprinși să afle că desenele și decorurile complicate au fost în mare parte refăcute după devastarea celui de-al doilea Război Mondial.

Construită inițial la mijlocul secolului al XIV-lea, a servit mai întâi ca magazin, înainte de a fi transformată în instituție administrativă. Alte atracții ale clădirii includ o replică a ceasului astronomic din secolul al XVI-lea și frumoasa fântână numită Fischkasten (Rezervorul de pește) construită în 1482.

Majoritatea zidurilor orașului Ulm realizate în secolul al XV-lea au fost bine conservate și oferă astăzi un excelent mijloc de explorare al vechiului oraș. Construit în anul 1482 de-a lungul malurilor Dunării, zidurile – proiectate inițial ca un mijloc de descurajare împotriva invadatorilor – înconjoară astăzi orașul și oferă turiștilor un mod de a admira priveliștea și obiectivele oferite de orașul Ulm. De-a lungul drumului, puteți găsi numeroase cafenele și restaurante, precum și peisaje liniștite pe malul râului, ideale pentru picnicuri.

Un alt obiectiv turistic este Muzeul german al pâinii (Deutsches Brotmuseum) ce oferă o fascinantă perspectivă asupra istoriei pâinii și a coacerii acesteia, din vechime până în epoca modernă. Exponatele acoperă tot procesul, de la creșterea boabelor și recoltarea culturilor până la implicațiile sociale ale pâinii (sau a lipsei acestora) asupra populației. Muzeul găzduiește, de asemenea, o colecție de artă impresionantă, bazată pe aceste teme, printre care se află picturi ale cunoscuților artiști, cum ar fi Rembrandt, Dalí sau Picasso.

Turiștii care au mai mult timp la dispoziție pentru a vizita orașul pot alege UlmCard ce include transport gratuit cu orice mijloc de transport în comun, intrări gratuite la muzee sau tururi ghidate gratuite. Cardul de 24 de ore costă 12€/persoană, iar cardul de 48 de ore costă 18€/persoană.

Dacă v-a plăcut articolul nostru despre Ulm, citiți-l și pe cel despre Mannheim.

(Ulm – 2017)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*