Pădurea Neagră | Schwarzwald

Când auzim de Pădurea Neagră, cu toții ne gândim la orele de geografie unde am învățat că de acolo izvorăște Dunărea. Însă este mai mult de atât și puțini știu că Pădurea Neagră este unul dintre cele mai frumoase locuri din Germania – una dintre destinațiile turistice aflate în plină expansiune, care adună an de an toți mai mulți turistici atrași de superbele peisaje.

Aflată în vestul Germaniei, în Landul Baden-Württemberg, Pădurea Neagră este o regiune ce include un lanț muntos spectaculos, râuri, lacuri, stațiuni montane și balneare, cascade și multe altele.

În afară de natură, Pădurea Neagră mai este recunoscută în lume pentru cele trei simboluri:

1. Gustoasa prăjitură Schwarzwalder Kirchtorte – un tort delicios din pandișpan de cacao, însiropat cu Kirschwasser – băutură alcoolică cu 40% alc., cireșe negre adunate chiar din regiune și frișcă naturală.

2. Pălăriile Bollenhut– purtate în jurul anului 1750 de către femeile protestante ca parte a costumului popular. Se spune că ciucurii mari roșii și marginea albă a pălăriilor au inspirat stratul superior al tortului Pădurea Neagră.

3. Ceasurile cu cuc (Kuckucksuhr). Primele ceasuri sculptate în lemn au fost produse în secolul al XVIIl-lea și vândute clienților din toată Europa. Astfel, sătenii care locuiau în regiunea Pădurii Negre își puteau suplimenta venitul pe timpul iernii.

Cel mai mare ceas cu cuc din lume (potrivit Guinness Book) – Weltgrößte Kuckucksuhr – se află la poalele munților Pădurea Neagră (în Schonach im Schwarzwald), mecanismul său cântărind 6 tone. Interiorul clădirii ceasului poate fi vizitat și adăpostește mecanismul în funcțiune – toate piesele care intră în alcătuirea unui ceas cu cuc, numai că acestea sunt supradimensionate (de 60 de ori mai mari comparativ cu cele obișnuite).

Pădurea Neagră este renumită și pentru legendele care circulă în zonă și care au inspirat poveștile pentru copii cu renumita „Muma-Pădurii” sau chiar filme SF și de groază.

Fie că este vorba despre vrăjitoarele care locuiesc în adâncurile pădurilor, majoritatea având semnificație pozitivă în aceasta regiune – se spune că au grijă de podgoriile și fermele sătenilor (o tradiție a zonei este aceea că dacă te duci pentru prima dată la cineva în vizită, să îi duci o vrăjitoare pentru a avea grijă de casă) sau că este vorba de monștrii din ape sau nimfe care ademenesc oamenii și îi trag în adâncurile lacurilor, toate acestea reprezintă încă un motiv care fac din Pădurea Neagră un loc de mistic și de poveste.

Dacă tot am scris mai sus despre Dunăre, aș putea aminti câteva informații pe care sunt sigură că toată lumea le știe. Dunărea este al doilea cel mai mare fluviu din Europa (după Volga) și traversează 10 țări și 4 capitale. Este singurul fluviu european care curge de la vest la est pe o lungime de 2860 km și se varsă în Marea Neagră. În Pădurea Neagră există 3 locuri diferite, marcate fiecare ca fiind „izvorul Dunării” (Donauquelle). Izvorul geografic și hidrologic al râului se află în locul unde începe să se formeze râul Breg.

Pe hărți, Dunărea apare la confluența râurilor Breg și Brigach, în orașul Donaueschingen.

Iar din punct de vedere turistic și istoric, izvorul Dunării se află într-un bazin rotund din Donaueschingen unde apa unui izvor carstic este deversată printr-un canal subteran în râul Brigach. Acesta este recunoscut ca izvor al Dunării încă de pe vremea Imperiului Otoman și este marcat de o mică fântână cu apă înconjurată de semnele zodiacale și o statuie ce reprezintă două femei: Mutter Baar (Mama Baar – denumirea locală a Dunării superioare) care îi arată fiicei sale, Dunărea, drumul pe care trebuie să îl urmeze.

Odată ajunși în Pădurea Neagră, nu trebuie să ratați orășelul Triberg unde se află cea mai înaltă cascadă din Germania (163 de metri). În perioada Crăciunului, cascada este iluminată de 500 000 de becuri.

În centrul orașului se găsesc magazine cu suveniruri, ceasuri cu cuc (Casa celor 1000 de ceasuri) și sculpturi din lemn, restaurante și terase.

La aproximativ 20 de minute de mers cu mașina se află Sommerrodelbahn Gutach/Schwarzwaldbahn (mai este numit și bobul Pădurii Negre) – un fel de tobogan cu o lungime de 1,15 kilometri. Un sistem de ridicare vă trage pe o distanță de 300 de metri, iar apoi începe coborârea rapidă și distractivă, cu o viteză de aproximativ 40km/oră.

Preț: 3€/adult/traseu, 14€/adult/6trasee, 2,5€/copil/traseu, 11€/copil/6trasee. 

O altă atracție turistică este stațiunea Titisee, care adăpostește lacul cu același nume. Înconjurat de munții împăduriți, Titisee este un loc idilic pentru a vă relaxa într-un cadru încăntător.

Fie că alegeți să faceți o plimbare cu vaporașul, să gustați specialitățile zonei la una dintre terasele de pe malul lacului sau doar să faceți plajă, cu siguranță nu veți da greși dacă vizitați acest loc minunat.

Freiburg im Breisgau este un oraș micuț și pitoresc de la poalele munților Pădurea Neagră. Potrivit statisticilor meteorologice, Freiburg este orașul cel mai însorit și mai călduros din Germania, deținând recordul temperaturii germane de 40,2°C din 2003 până în 2015.

Datorită frumuseții sale pitorești, climatului relativ cald și însorit și accesului facil la Pădurea Neagră, Freiburg este centrul turismului regional.

Augustinerplatz este una dintre piețele centrale ale orașului vechi. Fosta locație a mânăstirii augustiniene, care a devenit muzeu în anul 1921, este acum un spațiu social popular pentru locuitorii mai tineri ai orașului. Are o serie de restaurante și baruri, inclusiv „Beerling”, unde se află o fabrică de bere. În nopțile calde de vară, se adună aici sute de studenți, Freiburg fiind un vechi centru universitar.

În centrul vechiului oraș se află Münsterplatz sau Piața Catedralei – cea mai mare piață din Freiburg. Aici se află Freiburger Münster– o catedrală construită între 1200 și 1530 în stil gotic și remarcabilă pentru turnul său înalt (116 metri).

Historisches Kaufhaus este o clădire construită în stil gotic târziu, între 1520 și 1530. Construcția a fost odată centrul vieții financiare a regiunii, fațada sa fiind decorată cu steme și statuile a patru împărați habsburgici.

Feldberg – cel mai înalt vârf din Munții Pădurea Neagră (1493 metri). Odată urcați în vârf, vă puteți bucura de priveliști frumoase ale Pădurii Negre, iar de pe platforma de vizionare de la etajul 11 a Turnului Feldberg, în condiții meteorologice favorabile, puteți admira panorama alpină magnifică de la Mont Blanc până la Zugspitze.

Prețurile pentru urcatul cu telecabina le puteți găsi pe site-ul oficial.

Căile Ferate ale Pădurii Negre. Una dintre cele mai frumoase și mai interesante linii feroviare din Germania. Conectează Offenburg și Singen (Hohentwiel) pe un traseu de 149 km.

Cu o diferență de înălțime de aproximativ 670 de metri, este calea ferată din Europa care trece prin cele mai multe tuneluri (39 de tuneluri). Turiștii se pot ghida după un tur panoramic cu priveliști impresionante ale căilor ferate, care aduce la viața istoria interesantă a rețelei feroviare din Pădurea Neagră.

Alte atracții turistice în Pădurea Neagră: Schwarzwaldmuseum (Triberg) – Muzeul Pădurii Negre – unde puteți face o călătorie în timp în viața economică și culturală a regiunii; Parcul păsărilor de pradă și bufnițelor (Triberg) – cel mai mare din Germania; Lacurile Mummelsee și Schluchsee; stațiunea Baden-Baden.

Dacă v-a plăcut articolul nostru, citiți despre ultimele destinații pe care le-am vizitat apăsând aici.

(Pădurea Neagră – august 2018)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*