Marsilia – cel mai vechi oraș al Franței

Marsilia este al doilea cel mai mare oraș din Franța (după Paris), situat pe coasta Mării Mediterane și cel mai mare port comercial al țării.

Orașul a fost fondat de greci cu 2600 de ani în urmă, numele de Marsilia provenind de la grecescul Massilia care înseamnă jertfă.

Fiind un oraș multicultural, veți întâlni un amestec de francezi, arabi, italieni, spanioli și asiatici, restaurante de toate felurile, terase, magazine, în concluzie un oraș complex ce adună elemente atât de diferite, dar care au reușit să formeze un întreg și să conviețuiască împreună.

Ce puteți vizita în Marsilia

Vechiul Port (Vieux Port) este locul în care orașul și-a început activitatea portuară în jurul anului 600 î.Hr.

În antichitate și în Evul Mediu, orașul grecesc numit atunci Massalia (apoi Massilia în epoca romană) își construise orașul începând din acest punct. Portul a fost înconjurat de două forturi: Fort Saint Nicolas și Fort Saint-Jean.

Fiind fostul centru economic al orașului Marsilia, Vieux Port este acum folosit în mare parte de ambarcațiuni sportive și ambarcațiunile de pescuit, dar și punctul de plecare al feriboturilor către Château d’If și Parcul Național Calanques.

Dimineața portul este plin de pescari care vând pește proaspăt și fructe de mare, dar și de tarabe cu săpunuri (Marsilia fiind un oraș cunoscut pentru producția de săpun), lavandă sau obiecte decorative.

Deasupra vechiului port se află cartierul Le Panier – centrul istoric și cel mai vechi cartier al Marsiliei, înființat de coloniile grecești în anul 600 î.Hr. Străduțele înguste ne plimbă printre clădirile roase de timp, puține dintre ele fiind renovate.

Casele în culori pastelate, cu obloane și flori viu colorate oferă un aer pitoresc cartierului.

Insula dIf adăpostește fortul construit în secolul al XVI-lea, când regele François I a realizat importanța strategică a acestui loc pentru a apăra Marsilia.

Necunoscând bătălii majore, fortul a fost transformat mai târziu în închisoare pentru protestatari și antimonarhiști.

Castelul If a rămas o închisoare până la sfârșitul secolului al XIX-lea, înainte de a fi clasificat drept monument protejat în 1926. Locul este faimos și datorită prezenței lui în romanul lui Alexandre DumasContele de Monte Cristo – în care Edmond Dantes a fost închis pe nedrept timp de 14 ani, iar după ce a evadat a devenit Contele de Monte Cristo și s-a răzbunat pe acuzatorii săi.

Prețul unui bilet de intrare este de 6€. Pentru tinerii din Europa cu vârsta până la 26 de ani intrarea este gratuită. La insulă se ajunge cu feribotul, iar călătoria durează în jur de 30 de minute și costă 10,8€/persoană/dus-întors.

Basilique Notre-Dame de la Garde a fost înălțată pe o colină, în cel mai înalt punct al orașului (colina La Garde – 154 metri).

Construită între anii 1853-1864, catedrala are un interior opulent în stil neo-bizantin cu un design deosebit.

Terasa din fața bisericii oferă o panoramă minunată a întregului oraș, până la vechiul port și Insulele Friul.

Bazilica se află la 1 km de portul Vieux și se poate ajunge cu autobuzul 60 sau trenulețul turistic.

Catedrala de la Major se află într-o locație pitorească a orașului și îmbină stilurile bizantine și romanice într-un mod armonios, fiind cea mai mare biserică ridicată în secolul al XIX-lea.

La catedrală se poate ajunge în câteva minute de mers pe jos din vechiul port sau puteți lua autobuzul.

Intrarea este gratuită, însă lunea este închis.

Palatul și Parcul Longchamp se află situate în inima orașului, găzduind Muzeul de Artă și Muzeul de Istorie Naturală.

Clădirea a fost construită pentru a sărbători finalizarea canalului Marsiliei realizat pentru a aduce apa din râul Durance până în oraș. Parcul Longchamp, deschis în anul 1869, este listat de către Ministerul de Cultură Francez ca fiind una dintre cele mai importante grădini ale țării.

Detaliile clădirii, fântâna, cât și parcul oferă un peisaj uimitor unde vă puteți petrece o după-amiază relaxantă.

Plajele din Marsilia. Dacă vă planificați o vacanță în timpul verii în Marsilia nu uitați de costumul de baie.

Vă puteți bucura de una dintre întinsele plaje ale orașului, majoritatea fiind perfecte pentru familiile cu copii, întrucât adâncimea mării este mică, iar copiii se pot juca în voie. În plus, există terenuri sau locuri special amenajate pentru volei, fotbal, surfing și multe alte activități sportive. Să nu uităm și de peisajele superbe oferite de Marea Mediterană care își schimbă frecvent culoarea, uneori fiind turcoaz, alteori albastru închis.

Bineînțeles că puteți găsi pe plajă terase, baruri sau restaurante în cazul în care vi se face foame sau vreți doar să vă bucurați de o băutură răcoritoare. În ceea ce privește transportul, noi vă sfătuim să folosiți mijloacele de transport în comun sau să faceți o plimbare pe jos.

La plaje se ajunge foarte ușor, iar dacă închiriați o mașină riscați să stați destul de mult în trafic (Marsilia este un oraș destul de aglomerat, cu străzi înguste) sau să nu găsiți loc de parcare.

Parcul Borely este alegerea perfectă pentru o după-amiază relaxantă.

Acesta este situat în apropierea țărmului și se întinde pe aproximativ 17 hectare, cuprinzând fântâni, locuri de joacă pentru copii, mici cascade și un lac.

La porte de L’orient Monument aux Armées d’Afrique a fost creat în anul 1924 ca un tribut adus soldaților și marinarilor care au murit în est și în țările îndepărtate.

Fortul Saint Jean se află la intrarea în vechiul port, iar în prezent găzduiește Muzeul European al Civilizațiilor Mediteraneene.

Fortificația a fost ridicată în anul 1660 pentru a simboliza intrarea în port.

Chiar dacă Marsilia este un oraș destul de aglomerat, am fost plăcut impresionați de atitudinea prietenoasă a oamenilor și de energia urbană vibrantă.

Deși este unul dintre cele mai vechi orașe ale Franței, este un loc cosmopolit ce are multe de oferit: multiculturalism, istorie antică, patrimoniul colorat și nu în ultimul rând peisajele superbe, în special cele oferite de albastrul senin al Mediteranei și briza răcoritoare.

Dacă sunteți doar în trecere, o zi este de ajuns pentru a explora obiectivele emblematice ale orașului.

(Marsilia – aprilie 2019)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*