Cu mașina din Paris la Londra

Capitala Marii Britanii este una dintre cele mai populare destinații turistice, dar și una dintre cele mai scumpe la nivel European. Noi am încercat să facem o selecție de informații și recomandări pentru cei care se hotărăsc să viziteze pentru prima dată Londra, în special pentru cei care merg cu mașina.

Londra se află pe toate listele de recomandări când vine vorba de cele mai vizitate orașe din Europa, alături de Viena, Roma, Paris sau Barcelona, atrăgând anual circa 27 de milioane de turiști. Cu o istorie bogată și o cultură remarcabilă, Londra este unul dintre cele mai diverse orașe din lume. Fie că este vorba de istorie, artă, divertisment, shopping sau mâncare, este imposibil să vă plictisiți în Londra.

Noi am mers cu mașina pe ruta Stuttgart – Paris – Londra – Bruxelles – Stuttgart și ne-am gândit să vă oferim câteva ponturi dacă alegeți să plecați în sejur cu mașina. Am trecut din Franța prin tunelul Canalul Mânecii sau Eurotunnel (un tunel feroviar submarin, lung de 50,5 km), de la Calais la Dover.

Traversarea durează în jur de 30-35 de minute, transportul fiind asigurat de trenuri tip TGV. Ca și la biletele de avion, este bine să vă achiziționați biletele de tren din timp. Prețurile încep de la 60€/mașină/dus-întors. Dacă alegeți să mergeți cu mașina, mai există varianta feribotului. Este mult mai ieftină, biletele încep de la 30€/mașină/dus-întors, însă durează o oră și jumătate.

YouTube player

Bineînțeles se ține cont de tipul mașinii, numărul de pasageri, ziua și ora la care doriți să călătoriți. La Eurotunnel am ajuns cu o oră mai devreme față de ora la care eram programați și pentru că mai erau locuri disponibile, am putut trece.

În ceea ce privește traversarea Londrei, am ales transportul în comun. În primul rând este foarte greu să vă deplasați cu mașina prin oraș, fiind destul de aglomerat, iar în al doilea rând este convenabil și am evitat să mai plătim taxa de congestionare (taxă percepută pentru majoritatea autovehiculelor care traversează Congestion Charge Zone (CCZ) în centrul Londrei între orele 7:00 și 18:00, de luni până vineri. Această taxă a fost aplicată pentru a reduce fluxul ridicat de trafic, zgomotul și poluarea aerului. Taxa standard este de 11,5£/zi. Anul acesta, în aprilie, a mai fost introdusă zona de emisii ultra scăzute).

Mai multe detalii puteți afla pe site-ul de transport al Londrei. Tot pe acest site puteți afla cât costă un bilet sau ce metodă puteți alege pentru a vizita Londra. Noi ne-am cumpărat carduri Oyster – carduri electronice pe care le puteți reîncărca periodic și le scanați atât la urcarea în mijlocul de transport, cât și la coborâre. Cardul Oyster nu expiră și poate fi utilizat de o singură persoană. Majoritatea atracțiilor turistice se află în zonele 1 și 2, iar dacă nu doriți să vă luați card Oyster, puteți alege între biletul simplu de transport, London Card sau London Travelcard.

Pentru parcarea mașinii, o parcare sigură și apropiată de centrul Londrei este lângă Tower Bridge (adresa: The Circle, Queen Elizabeth Street, SE1 2JE). Pentru o zi costă 15€, iar cele mai importante obiective turistice se află la doar câțiva pași de parcare: Tower Bridge, The Shard, London Bridge, Catedrala Southwark sau Tower of London.

În ceea ce privește obiectivele turistice, Londra oferă nenumărate posibilități de distracție fără bani: de la obiective celebre care pot fi admirate de afară, până la parcuri, piețe celebre sau muzee cu intrare liberă. British Museum, National Gallery, Museum of London sau Natural History Museum sunt doar câteva dintre marile atracții cu intrare gratuită (o listă cu mai multe muzee găsiți aici). 

Tower Bridge este simbolul Londrei și unul dintre cele mai cunoscute repere, un pod basculant peste Tamisa, cu două turnuri construite în stil gotic victorian, conectate prin două pasarele. Construcția podului a început în 1886 și s-a încheiat în 1894, 432 de muncitori lucrând la ridicarea lui. S-au folosit 70.000 de tone de beton pentru fundație și aproximativ 10.000 de tone de oțel.

Anul acesta s-au sărbătorit 125 de ani de când Tower Bridge a fost deschis oficial la data de 30 iunie 1894 de către Prințul și Prințesa de Wales (pe atunci, viitorul rege Edward VII și Regina Alexandra). Pe tot parcursul anului 2019 au avut loc expoziții și activități pentru vizitatorii de toate vârstele. Zilnic, peste 40.000 de persoane traversează podul.

Turnul Londrei domină fluviul Tamisa în partea de est a capitalei britanice, fiind un alt obiectiv turistic londonez cunoscut. De-a lungul timpului a fost martorul multor evenimente și a servit drept castel, închisoare, palat, loc pentru a adăposti bijuteriile regale sau loc de execuție, iar în anul 1988 a fost inclus în Patrimoniul UNESCO. Pentru a explora 1000 de ani de istorie și a vedea bijuteriile coroanei puteți achiziționa online bilete, prețul fiind de 24,70£/persoană.

Camden este un cartier cultural din nordul Londrei cunoscut pentru cultura sa, saloanele de tatuaje și piercinguri, îmbrăcăminte și obiecte vintage și street food. Piața Camden este deschisă în fiecare zi de la ora 10:00, însă nu toate standurile și magazinele sunt deschise. Pentru orar, evenimente, restaurante sau alte detalii accesați site-ul Camden Market.

Coca-Cola London Eye este un obiectiv de neratat în Londra. Este o roată gigantică din care puteți admira orașul de la 443 metri înălțime, fiind a patra cea mai mare roată din lume. Noaptea, roata este luminată în culori sezoniere, iar de Anul Nou este locul central al expoziției anuale de artificii. Prețul unui bilet standard este de 27£/persoană (aveți 10% reducere dacă achiziționați online), iar o plimbare durează 30 de minute.

Cartierul chinezesc este plin de restaurante asiatice autentice, supermarketuri și baruri. Cu felinarele chinezești, decorațiunile și arcadele roșii atrăgătoare, este dificil de ratat această zonă. Cartierul chinezesc a început să se formeze în anii ’50, când câteva restaurante asiatice au fost deschise în această zonă. Odată cu mutarea altor afaceri și servicii, în anii ’60 -’70, cartierul a devenit un punct central pentru cultura chineză din Londra.

În 2016, o nouă structură impresionantă a devenit a patra cea mai mare poartă chinezească din Marea Britanie. Multe secțiuni ale noii structuri au fost proiectate și lucrate în mod tradițional în China de către arhitecți și artizani profesioniști. Scopul noii porți a fost acela de a reflecta creșterea și impactul zonei Chinatown din Londra, care a devenit o casă a marilor comunități asiatice din anii 1950.

O călătorie la Londra este incompletă fără a vă plimba prin Green Park și fără o vizită la Palatul Buckingham, care găzduiește familia regală britanică încă din 1837. Are 775 de camere și cea mai mare grădină privată din Londra. O parte din palat este deschisă vizitatorilor 10 săptămâni pe an, astfel încât să puteți vedea o bucată din stilul de viață regal. Pentru anul 2020, Palatul Buckingham o să fie deschis publicului în perioada 18 iulie – 27 septembrie, biletul standard fiind 26,5£/persoană.

Un spectacol interesant și impresionant este schimbarea gărzii care are loc zilnic la ora 10:45, dar asigurați-vă că ajungeți mai devreme pentru a prinde un loc bun de vizionare. Pentru programul complet accesați site-ul de schimbare a gărzii.

Memorialul Regina Victoria este situat în fața Palatului Buckingham și cuprinde Porțile Dominion (Poarta Canada, Poarta Australiei și Porțile Africii de Sud și Vest), Grădinile Memoriale și un vast monument central care comemorează moartea reginei Victoria în 1901.

Monumentul are 25 de metri înălțime și s-au folosit 2.300 de tone de marmură albă pentru construcția lui. Statuia centrală o reprezeintă pe Regina Victoria, în partea de nord a monumentului se află Îngerul Justiției, iar în partea opusă Îngerul Adevărului. În partea de sus de află Regina înaripată, cu zeițele Curajului și Fidelității ghemuite la picioarele ei, toate aurite.

Leicester Square este locul în care se găsesc două dintre cele mai mari magazine, precum M&M’s World și cel mai mare magazin LEGO, o abundență de restaurante, celebre cazinouri sau teatre unde puteți vedea unele dintre cele mai bune spectacole din lume.

M&M’s World se află în inima pieței Leicester și este cel mai mare magazin de bomboane din lume, cu o suprafață de 35.000 de metri pătrați. Întins pe patru etaje, M&M’s World are cel mai mare perete de bomboane de ciocolată, cu o selecție de peste 100 de tipuri M&M’s.

Tot în Leicester Square se află și Swiss Glockenspiel – o piesă de arhitectură modernistă concepută pentru a prezenta cultura elvețiană și pentru a încuraja turismul. Pe partea dinspre Leicester Square se află un Carillon – un instrument muzical format din 27 de clopote, alături de 11 figuri elvețiene în mișcare (sculptate de Fritz Fuchs în 1968). Ceasul wireless este controlat din Derby, în timp ce Glockenspiel cântă muzică nouă scrisă de Academia Regală de Muzică din Londra și Universitatea de Muzică și Artă din Berna. La câțiva metri distanță, se află un stâlp cu cele 26 de steaguri ale Cantoanelor Elvețiene.

Westminster Abbey este unul dintre cele mai populare puncte de reper pentru a vizita Londra. În fiecare an, peste un milion de turiști îi trec pragul și explorează această minunată biserică. Fondată ca mânăstire benedictină în urmă cu peste o mie de ani, biserica a fost reconstruită de mai multe ori, în 1065, 1220 și 1271. Actuala Westminster Abbey a fost începută de Henric al III-lea în 1245 și este una dintre cele mai importante clădiri gotice din țară, numele oficial fiind The Collegiate Church of St Peter at Westminster. Cunoscută și sub numele de „Casa Regilor”, biserica este locul de odihnă a 17 monarhi, printre care Elisabeta I și Maria I. În 1987, Westminster Abbey, St. Margaret’s Church și Houses of Parliament au fost introduse în Patrimoniul Mondial UNESCO. De la William the Conqueror, fiecare suveran britanic a fost încoronat în această catedrală, însă are și o lungă tradiție a nunților regale. Pentru a vizita interiorul bisericii, se percepe o taxă de 21£/persoană.

La intrarea din partea vestică a Westminster Abbey este situată o coloană înaltă de marmură și piatră (Crimea and Indian Mutiny Memorial), ridicată în 1861 și proiectată de Sir George Gilbert Scott, ce amintește de foștii elevi ai Școlii Westminster care au murit în Războiul Crimeii din 1854-1856 și de Rebeliunea Indiană din 1857-1858. În vârf se află o figură a Sfântului Gheorghe care ucide dragonul și statui ale Sfântului Eduard Mărturisitorul, Henric al III-lea, Elisabeta I și Regina Victoria.

Biserica Sf. Margareta, cunoscută sub numele de „biserica din Piața Parlamentului”, este o biserică anglicană din secolul al XII-lea, aflată lângă Westminster Abbey. Biserica a fost fondată în secolul al XII-lea de călugări benedictini, astfel încât localnicii care locuiau în zona din jurul Westminster Abbey puteau să se închine separat la propria biserică parohială. Biserica Sf. Margareta a fost reconstruită din 1486 până în 1523, la îndemnul regelui Henric al VII-le și a fost numită „ultima biserică din Londra decorată în tradiția catolică dinaintea Reformei“.

Cu o înălțime de 310 metri, The Shard nu este doar cea mai înaltă clădire din Londra, este cea mai înaltă din întreaga Europă de Vest și oferă vizitatorilor o experiență senzațională, începând de la intrare. Turiștii au acces la trei platforme de vizualizare diferite, inclusiv vizualizări la 360° la nivelul 69 și podeaua în aer liber de la nivelul 72. Biletul costă 25£/persoană.

Big Ben (numit anterior Elizabeth Tower), poate cea mai faimoasă atracție din Londra, se află la capătul vestic al podului Westminster și face parte din Palatul Westminster început inițial în 1020. Palatul a fost incendiat în 1834, așa că arhitectura gotică văzută astăzi este relativ recentă. Tehnic, Big Ben este numele dat clopotului masiv din turnul ceasului, care cântărește mai mult de 13 tone (13.760 kg).

În august 2017, au început lucrări de renovare ale turnului și se preconizează că programul lucrărilor se va finaliza până în 2021.

Palatul Westminster este o capodoperă gotică victoriană proiectată de Sir Charles Barry și A.W. Pugin pentru a înlocui clădirile parlamentului medieval, care au ars în urma unui incediu, la 16 octombrie 1834. Se pot face vizite ghidate ale Camerelor Parlamentului care includ Sala Westminster, Galeria Regală, Camera Lorzilor, Sala St. Stephens și alte zone importante ale Palatului. De asemenea, puteți opta pentru a servi un ceai de după-amiază pe Terasa Riverside, cu vedere la Tamisa. Puteți, de asemenea, urca cele 334 trepte până în vârful Turnului Elizabeth, la camera mecanismelor, unde puteți vedea cum funcționează ceasurile. Cererea pentru aceste tururi este foarte mare și, de obicei, sunt rezervate cu 6 luni înainte.

Trafalgar Square este o piață publică care prezintă unele dintre cele mai importante atracții ale Londrei, de la galerii și clădiri istorice, la statui și monumente, printre care Galeria Națională, Statuia Regelui George IV sau Coloana eroului de război Amiralul Lord Horatio Nelson.

Două fântâni spectaculoase au fost adăugate în piață în 1845. Sir Edwin Lutyens a reproiectat fântânile în anii 1930 pentru a include noi piese de centru cu delfini, sirene și tritoni. Dacă vizitați Trafalgar Square noaptea, o să aveți parte de un spectacol luminos nemaipomenit, fântânile fiind iluminate.

Pentru iubitorii de street food, Borough Market este locul ideal. De la fructe și legume până la delicatese internaționale, trufe de ciocolată realizate manual, mâncare indiană sau fructe de mare, există o mulțime de feluri de mâncare pe care să le încercați în una dintre cele mai vechi piețe alimentare ale Londrei.

Piața este deschisă de luni până sâmbătă, însă nu toate standurile sunt deschise în zilele de luni și marți. Nu numai că este cea mai cunoscută piață alimentară din Marea Britanie, este una dintre cele mai cunoscute piețe alimentare din lume, având o istorie de peste o mie de ani.

În imediata apropiere a Borough Market se află Southwark Cathedral – cea mai veche biserică gotică din Londra, datând din jurul anului 1220. Dacă ajungeți să vizitați catedrala, nu ratați Capela Harvard, un omagiu adus fondatorului Universității Harvard, John Harvard – născut în anul 1607 în parohie.

Pe lângă Westminster Abbey, Catedrala Sf. Pavel se află printre cele mai faimoase biserici din Londra. Nici o vizită la Catedrala Sf. Pavel nu ar putea fi finalizată fără a parcurge cele 560 de trepte până în vârful cupolei, de unde se poate admira întreg interiorul. Probabil unul dintre cele mai importante evenimente din istoria recentă a catedralei a fost nunta Prințesei Diana și a Prințului Charles în 1981. Pentru a vizita interiorul catedralei, prețul unui bilet este de 17£/persoană și beneficiați de o reducere de 15% dacă îl achiziționați online.

Londra este binecuvântată cu atracții turistice interesante și un oraș în care să descoperiți locuri și lucruri noi. Bineînțeles noi am vizitat și prezentat doar o mică parte din obiectivele turistice și cu siguranță ne vom reîntoarce curând pentru a descoperi Londra pe îndelete.

(Londra – noiembrie 2019)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*